F***** A*****
InculpatC***** I******
Parte vătămatăÎn temeiul art. 208, alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal Cod penal condamnă inculpatul F***** A*****, fiul lui Andras şi Maria, născut la data de 18.06.1958 în com. Fărăgău, sat Tonciu, cu acelaşi domiciliu, nr. 30, jud. Mureş, fără antecedente penale, CNP *********1468 la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi b Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei. Conform art. 82 Cod penal stabileşte termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen alcătuit din durata pedepsei aplicate la care se va adauga intervalul de timp de 2 ani prevăzut de lege. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 281 lei, din care suma de 21 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea vătămată şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi 18 mai 2010.
Din lipsă de timp pentru deliberări, amână pronunţarea pentru data de 18.05.2010.
-citarea inc. prin afişare la sediul Consiliului Local Reghin şi citarea părţii vătămate cu mandat de aducere
-AMÂNAREA CAUZEI ÎN VEDEREA ÎNDEPLINIRII PROCEDURII DE CITARE CU INVCULPATUL