S*** I************ L**** C****** S*****
ReclamantT******** B*****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 15.743 lei, reprezentând prejudiciul produs acesteia. Cu recurs in 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 15.12.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.12.2011, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei solicitată de pârât pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2011 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2011 în vederea revenirii cu adresă către expert tehnic auto, Preda Dumitru pentru efectuarea şi depunerea la dosar a raportului de expertiză dispus în cauză, în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Respinge cererea formulată de către apărătorul reclamantei, prin care solicită decăderea pârâtului din proba cu expertiză tehnică auto. Se emite adresă către expert Preda Dumitru pentru efectuarea şi depunerea la dosar a raportului de expertiză, în conformitate cu disp. art. 208-209 Cpc. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea comunicării numirii expertului şi achitării onorariului către acesta. Amână judecarea cauzei la data de 30.06.2011 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează proba cu expertiză tehnică auto, solicitată de pârât, urmând a o încuviinţa şi a dispune efectuarea unui raport de expertiză cu obiectivele: - să se stabilească, în raport de actele de la dosar şi cele de la sediul societăţii reclamante, care au fost avariile suferite de semiremorca AG 74YLC, în urma incidentului din 10 aprilie 2009 şi care au fost reparaţiile efectuate, precum şi prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a acestor avarii, respectiv să stabilească care a fost costul efectuării acestor reparaţii. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe dl. PREDA DUMITRU. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 400 lei, în sarcina pârâtului. Pune în vedere apărătorului pârâtului să depună la dosar dovada achitării onorariului fixat, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2011, la cererea părţilor. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2011 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Încuviinţează cererea formulată de apărătorul pârâtului prin care solicită amânarea cauzei în vederea prezentării acestuia pentru administrarea probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei la data de 10.02.2010 Părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Decembrie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului. Încuviinţează pentru pârât proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei. Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu martori şi probei cu expertiză tehnică de specialitate. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar toate înscrisurile la care se face referire în cererea de chemare în judecată, precum şi actele pentru dovedirea prejudiciului. Amână judecarea cauzei la data de 02.12.2010 Părţile au termen în cunoştinţă. Se citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta la instanţă în vederea administrării probei cu interogatoriu. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Încuviinţează cererea formulată de reprezentantul reclamantei, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pt. a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi de cel al înscrisurilor care i-au fost comunicate. Amână judecarea cauzei la 07.10.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Încuviinţează cererea formulată de pârât, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Amână judecarea cauzei la 10.06.2010, pentru când citează pârâtul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Amână judecarea cauzei la 15.04.2010, pentru când se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la 18.02.2010, pentru când se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2009, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.