T**** I***
Recurent ReclamantC*** J******** D* P***** C***
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 13.04.2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 4145/117/2008, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului T.I: împotriva pârâtei CJP Cluj, anulează decizia nr. 202175 din 30.07.2008 emisă de pârâtă. Obligă pârâta ca la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, dispusă prin sentinţa civilă nr. 1969/2007 a Tribunalului Cluj şi decizia civilă nr. 64/R/2008 a Curţii de Apel Cluj, să adauge punctajul aferent stagiului de cotizare atestat de adeverinţa nr. 371/26.03.1971 emisă de Universitatea Babeş-Bolyai la pu punctaj de 1,58951 puncte. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele reţinute ca urmare a recunoaşterii sporului de vechime doar de la data de 01.01.1971. Menţine celelalte dispoziţii. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 08.03.2010.
Suspendat în baza art.242 alin.1 pct. 2.