T********** G******
Recurent PetentAdmite recursul declarat de recurentul petent Trulescu Gabriel împotriva sentinţei penale nr. 1043/01.06.2009 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Casează sentinţa şi pe fond admite cererea de reabilitare formulată de petent. Constată intervenită reabilitarea de drept pentru pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de doi ani şi trei luni, aplicată prin S.p. nr. 2173/29.06.2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 334/13.12.2006 a Tribunalului Mehedinţi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 iulie 2009, la sediul Tribunalului Mehedinţi.