S* C***** I**** S**
DebitorI********* 2*** S***
LichidatorJ********** C******
IntimatD*** D***
CreditorAdmite cererea lichidatoruui judiciar. În temeiul art.131 din legea nr.85/2006 Dispune închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului.
Acordă termen la 29.10.2009
Acorda termen la 24.09.2009.
Admite cererea debitoarei S* C***** I**** S**, prin lichidator Cojocaru Ştefan Florian. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei SC COMVIR IMPEX SRL, cu sediul în Craiova, str. Ion Creangă nr.10, jud. Dolj. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe I********* 2*** S***, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie provizorie de 500 lei lunar. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea efectuării din oficiu a menţiunii precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 6.08.2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 10.09.2009. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la 17.09.2009 şi pentru soluţionarea acestora şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 24.09.2009. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie . Fixează termen la data de 10.09.2009 pentru depunerea raportului prev. de art. 20 alin. 1, lit. b si art. 59. În temeiul art.113 din lege, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art.3 pct.26 din Legea nr.85/2006 Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către lichidatorul judiciar, în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a obligaţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde aceasta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
Dispune citarea debitoarei prin lichidator judiciar cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei şi timbrul judiciar de 0,3 leri şi a depune actele prev.de art-28 din Legea nr. 85/2006. Acordă termen la 11 iunie 2009.