S*** A******* A*****
ReclamantP******** S**** C*****
PârâtADMIS ACŢIUNEA
DISPUNE Încuviinţează proba cu martorii Păducel Doiniţa şi Sink Eniko, care vor fi prezentaţi de reclamant în vederea audierii. Se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Amână judecarea cauzei la 27 mai 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 6 mai 2009.
INSTANŢA Având în vedere cererea formulată, instanţa o va admite şi va dispune acordarea unui nou termen de judecată pentru a se prezenta în instanţă avocatul titular . De asemenea va pune în discuţie necesitatea formulării cererilor în probaţiune, respectiv proba testimonială, în dovedirea motivelor arătate în acţiune. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei la 6 mai 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 8 aprilie 2009.
DISPUNE Citarea părţilor lipsă, a pârâtului cu copia precizării de acţiune. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar actele autoturismului în litigiu. Amână judecarea cauzei la 8 aprilie 2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 11 martie 2009.
INSTANŢA Având în vedere cererea formulată de reprezentantul reclamantului la primul termen de judecată, instanţa o va admite şi va dispune acordarea unui nou termen de judecată. PETRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE Citarea părţilor lipsă. Amână judecarea cauzei la 11 martie 2009, în vederea depunerii unei precizării de acţiune. Pune în vedere mandatarului reclamantului să depună la dosar actele autoturismului. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 25 februarie 2009.