S******** P**** D*****
PetentP******* M*********** M*******
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.956/C Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul STÎNGACIU PETRE – DRAGOŞ împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor numărul 65770/9, întocmit la data de 23.11.2009, de către intimatul P******* M*********** M*******. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei, aplicată petentului prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor numărul 65770/9, întocmit la data de 23.11.2009, de către intimatul P******* M*********** M*******, cu sancţiunea avertismentului. Dispune exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 1.000 lei, aplicată prin procesul – verbal contestat. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului – verbal atacat. Definitivă. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.04.2010.
Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 13.04.2010, pentru când se vor cita ambele părţi, petentul cu un exemplar de pe întâmpinarea formulată de către intimat, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.65770/9 încheiat la data de 23.11.2009, sub sancţiunea suspendării judecăţi cauzei, în temeiul art.1551Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2010.