D*** C********
CreditorS************ S*****
DebitorSENTINŢA COMERCIALĂ NR. 1051/19.10.2009 Admite cererea pentru emiterea somaţiei de plata, înregistrata la Tribunalul Galaţi - Secţia Comercială, sub nr. 4193/121/2009, formulata de creditoarea DIRECTIA REGIONALA DRUMURI ŞI PODURI Constanta in contradictoriu cu debitoarea SC CONEXLAND SRL, si in consecinţa: Somează debitoarea, ca în termen de 30 de zile de la emiterea prezentei hotărâri să plătească creditoarei suma de 1655,56 lei reprezentând c/val prestări servicii şi penalităţi de întârziere. Obligă pe debitoare să plătească creditoarei suma de 42 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept pentru debitor de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19.10.2009.
Termen 19.10.2009, sala 10. În temeiul art.6 pct.1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat; Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil; Consecvent Hotărârii Adunării Generale nr.4 a judecătorilor din cadrul Tribunalului Galaţi din data de 31.08.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie; Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.