T***** I*****
ReclamantP******* R*****
PârâtT***** I*****
ReclamantÎn baza art. 246 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea reclamantului la judecarea acţiunii.
Dispune citarea reclamantului şi emiterea unei adrese către Penitenciarul Bârcea Mare, Jud.Hunedoara şi Arad, cu menţiunea de a îndeplini procedura legală de citare în mod corespunzător, prin înmânarea citaţiei reclamantului, urmând ca acesta să semneze de primire pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare. Va dispune emiterea unei adrese în atenţia reclamantului, prin care i se va solicita să precizeze ce informaţii şi ce act a solicitat de la P******* R*****, în baza Legii nr. 544/2001, precum şi obiectul acţiunii, în condiţiile art. 112 Cod procedură civilă, urmând ca la termenul următor de judecată să se pronunţe asupra cererii de asistenţă judiciară.
Dispune citarea reclamantului şi emiterea unei adrese către Penitenciarul Bârcea Mare, Jud.Hunedoara, cu menţiunea de a îndeplini procedura legală de citare în mod corespunzător, prin înmânarea citaţiei reclamantului, urmând ca acesta să semneze de primire pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare. Dispune emiterea unei adrese în atenţia reclamantului, prin care i se va solicita să precizeze ce informaţii şi ce act a solicitat de la P******* R*****, în baza Legii nr. 544/2001, precum şi obiectul acţiunii, în condiţiile art. 112 Cod procedură civilă, urmând ca la termenul următor de judecată să se pronunţe asupra cererii de asistenţă judiciară.