P******** D* P* L**** J********** M*******
ApelantA*** P****
Apelant InculpatP****** O****
MartorDECIZIA PENALĂ NR.243/A/21.05.2009 În baza art.379 pct.2 lit.a din C.p.p., admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** M******* şi apelantul-inculpat A*** P****, împotriva sentinţei penale nr.123 din 3.03.2009 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr.4222/260/2008, numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate şi durata termenului de încercare stabilit în baza art.82 din C.p. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la aspectele menţionate, reţine cauza spre rejudecare, iar pe fond: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului A*** P**** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, c şi art.76 lit.d din Codul penal de la 1 an şi 6 luni închisoare, la 6 luni închisoare. În baza art.82 din Codul penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Dispune plata din fondurile M.J. a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei către Baroul de av. Bacău – av Ardei Gheorghe. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.05.2009.