H**** I**
Recurent InculpatÎNCHEIEREA NR.4 DIN 03.02.2009. Admite recursul inculpatului H**** I** şi casează în parte încheierea din 31 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 668/207/2009 în sensul că revocă măsura arestării preventive a inculpatului Haita Ion şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia în condiţiile şi limitele de mai jos. În baza art.145 indice 1 rap. la art.145 C.p.p. aplică recurentului inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi România fără încuviinţarea Tribunalului Olt pe o durată de 30 de zile. Pe durata acestei din urmă măsuri preventive inculpatul Haita Ion se va prezenta la organele de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, se va prezenta la Poliţia Municipiului Caracal ce se desemnează cu supravegherea, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, nu îşi va schimba locuinţa fără încuviinţarea Tribunalului Olt, nu va deţine, purta sau folosi nicio categorie de arme şi va purta permanent un sistem electronic de supraveghere. Copia acestei încheieri se comunică în această zi inculpatului, locului de deţinere a acestuia, Poliţiei Municipiului Caracal, organelor competente să-i elibereze paşaportul, Inspectoratul Judeţean Olt al Poliţiei de Frontieră cu sediul în Corabia, jud. Olt. Revocă mandatul de arestare preventivă emis de Judecătoria Caracal, cu nr.4 din 31.01.2009, în dosarul nr.669/207/2009. Pune în vedere inculpatului prev. art. 145 alin 2 indice 2 C.p.p. privind luarea măsurii arestării preventive în cazul încălcării cu rea credinţă a măsurii şi obligaţiilor de mai sus. Menţine restul dispoziţiilor încheierii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 februarie 2009, la Tribunalul Olt.