V***** D******
InculpatR O M Â N I A cod operator 4154 TRIBUNALUL MARAMUREŞ JUDECĂTORIA BAIA MARE SECŢIA PENALĂ Dosar nr. 422/182/2009 HOTĂRĂŞTE 23.02.2009 În baza art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit.a,c Cod penal, raportat la art. 76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul VĂJGAN DUMITRU, fiul lui Dumitru şi Anica, născut la 20.08.1962 în Homorodu de Jos, jud. Satu Mare, cetăţenie română, studii 12 clase, ocupaţia electrician, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Baia Mare, str. Narciselor nr. 1/11, jud. Maramureş, CNP la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală cu aplicarea art. 71,64 lit.a teza a II-a Cod penal. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 359 C.pr.pen atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 23.02.2009. PREŞEDINTE,
Hotarare 370 din 23.02.2009