D******** D****
ReclamantS* P***** S*
PârâtRespinge ca nefondate excepţia prematurităţii capătului de cerere privind acordarea cotei din profit pentru anii 2005-2007 şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind capătul de cerere prin care se solicită acordarea drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale pentru anii 2005-2008, invocate de pârâta SC OMV Petrom SA Bucureşti. Admite acţiunea precizată formulată de reclamantul D******** D**** în contradictoriu cu pârâta SC OMV Petrom SA şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8473 lei reprezentând cota parte din profitul societăţii realizat pe anii 2005- 2007, precum şi suma de 12375 lei cu titlu de drepturi băneşti reprezentând contravaloarea a 2500 m.c. gaze naturale pentru perioada 2005-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la momentul achitării efective. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.04.2010.
Pentru studiul înscrisurilor comunicate la termenul de astăzi
pentru ca unitatea pârâtă să depună la dosar copia Contractului Colectiv de Muncă pe ramură şi extras din Contractul Colectiv de Muncă pe unitate
Amână judecarea cauzei pentru ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea.