S*** A******* S**** C* S***** A*** L* C****** D* A***** D** N***
CreditorS*** E******* S*****
DebitorAdmite în parte acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. A.SRLîn contradictoriu cu SC EKB:SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.749,85 lei reprezentând obligaţii contractuale. Obligă pârâta la plata dobanzii legale la suma datorata pana la data executarii. Obligă pârâta la plata sumei de 249 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecata. Respinge capatul de cerere privitor la obligarea administratorului paratei la plata sumelor in solidar cu aceasta. Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi,09.03.2010.
Amână cauza la 09.03.2010 ora 9,00 pentru achitarea taxei de timbru şi a timbrului judiciar.
În temeiul art. 242 alin 1 pct. 2 C. pr. civ. suspendă judecarea cauzei datorită lipsei nejustificate a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării cauzei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.12.2009.
Trimite cauza la completul C1C pt. a se respecta principiul continuităţii
În temeiul art. 155/1 C. pr. civ. suspendă judecarea cauzei datorită neîndeplinirii de către reclamanta a obligaţiei stabilite de instanţă la termenul din data de 13.08.2009 de a depune înscrisuri pentru susţinereaacţiunii.
termen: 27.08.2009 ora 9,00 pt. a se emite adresă creditoarei să depună înscrisuri pentru susţinerea acţiunii, sub sancţiunea suspendării prev. de art. 155,1 cod pr.civilă
Amână cauza la termenul din 13.08.2009, ora 9.00, se va emite adresă la Registrul comerţului pentru a ne comunica numele administratorului debitoarei.
Amână cauza la 16.07.2009 ora 9,00 pentru a se cita părţile cu menţiunea că s-a invocat excepţia netimbrării acţiunii.
termen: 30.06.2009 ora 9,00 pentru ca reprez. debitoarei să depună dovada calităţii de administrator al societăţii şi pt. a se emite adresă creditoarei să pecizeze numele administratorului societăţii debitoarei cu care înţelege să se judece şi să depună TT în sumă de 225,94 lei şi 0,3 lei TJ sub sancţiunea anulării cererii.