C*** J******** D* P***** D********
IntimatM**** T*****
ContestatorRespinge contestatia astfel cuma fost precizata
Acordă termen pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză efectuat în cauză
Pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză
Se va reveni cu adresă la expert Dănilă Victoria să efectueze şi să depună raportul de expertiză dispus în cauză având ca obiective: să stabilească pe baza actelor depuse de contestator atât la dosarul cauzei cât şi cele existente în dosarul de pensionare la sediul intimatei , dacă pensia pe care o încasează este corect stabilită iar în cazul în care se constată că nu este corect stabilită care sunt eventualele diferenţe de primit de către contestator pe ultimii trei ani, dacă este corect calculat punctajul şi dacă modul în care s-au recalculat drepturile de pensie prin aplicarea Ordonanţei nr. 4/2005 şi Ordonanţei nr. 100/2008 este corect. Ia act că s-a făcut dovada achitării onorariului pentru expertiză
Se va emite adresă la expert Dănilă Victoria să efectueze şi să depună raportul de expertiză dispus în cauză având ca obiective: să stabilească pe baza actelor depuse de contestator atât la dosarul cauzei cât şi cele existente în dosarul de pensionare la sediul intimatei , dacă pensia pe care o încasează este corect stabilită iar în cazul în care se constată că nu este corect stabilită care sunt eventualele diferenţe de primit de către contestator pe ultimii trei ani, dacă este corect calculat punctajul şi dacă modul în care s-au recalculat drepturile de pensie prin aplicarea Ordonanţei nr. 4/2005 şi Ordonanţei nr. 100/2008 este corect. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiză în cuantum de 400 lei şi pune în vedere contestatorului ca până la termenul următor să facă dovada achitării onorariului , sub sancţiunea decăderii din probă .
Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul deciziei emisă în baza Ordonanţei 100/2008 . Pune în vedere contestatorului să depună la dosarul cauzei cupoane de pensie înainte de septembrie 2009 şi după septembrie 2009 precum şi copia carnetului de muncă, sub sancţiunea decăderii din probă.
încuviinţează proba cu înscrisuri pentru contestator şi intimată .
Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare.
Pune în vedere contestatorului să depună la dosarul cauzei adeverinţele care au însoţit cererea depusă la 16 iunie 2009 la sediul intimatei . Acordă ultim termen pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.
Acordă termen pentru ca părţile să încerce rezolvarea litigiului pe cale amiabilă .