O**** I****
ReclamantS************ D* S*** P***** P********* R*************** D** D******** 1***
PârâtC****** R*************** D** D******** 1*** D** P********** R*******
Pârâtpotrivit art.98 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti cauza se va repartiza aleatoriu, şi se vor cita părţile pentru noul termen de judecată..
Admite cererea de abţinere a doamnei judecător Olaru Rodica, cerere formulată în dosar nr. 4264.1/55/2008 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Menţine toate actele procedurale îndeplinite de doamna judecător Rodica Olaru în prezenta cauză. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 34 alin. 1 Cod de Procedură Civilă. Dată în şedinţa camerei de consiliu din 28.09.2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 02.09.20098 prin care s-a decis cu unanimitate de voturi că începând cu data de 03.09.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală având ca obiect verificarea mandatului de arestare care expiră, iar în materie civilă numai cauzele privind plasamentul minorilor şi răpirile internaţionale, urmând ca restul cauzelor aflate pe rol să se amâne pentru noi termene de judecată,