S**** D******
ReclamantI************ D* P****** A* J******** I*******
PârâtRespinge plângerea.
amânat în vederea comunicării întâmpinării şi a înscrisurilor ataşate acesteia
Pentru administrare probe.
În baza art.167 C.p.c., urmează a încuviinţa părţilor proba cu înscrisuri, apreciind-o legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. În vederea emiterii unei adrese către intimat pentru a comunica în copie planşele foto realizate de aparatul RADAR, autorizaţia aprobare model nr.271/2005 eliberată de BRML, atestatul pentru operator, buletinul de verificare metrologică a aparatului RADAR, orice alte informaţii obţinute de la BRML cu privire la la funcţionarea aparatului RADAR în cauză şi pentru a preciza dacă petentul a săvârşit alte contravenţii, caz în care să precizeze pentru care din acestea instanţa s-a pronunţat în sensul anulării proceselor verbale de constatare a contravenţiilor