Dosar 431/110/2009 din 23.01.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 431/110/2009
Data dosar:
23.01.2009
Instanta:
Tribunalul Bacău
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.02.2011 la ora 12:00

    Complet: C6LM1
  • Admis fond în parte

    Admite în parte, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de către reclamanţi prin mandatar SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL JUDEŢULUI BACĂU, în contradictoriu cu pârâţii : ŞCOALA CU CLASELE I- VIII BARAŢI şi CONSILIUL LOCAL MĂRGINENI . Obligă pârâta ŞCOALA CU CLASELE I- VIII BARAŢI la calculul şi la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru aprobarea O.G.nr.15/2008, pentru perioada 01.11.2008-31.12.2009, în funcţie de perioada efectiv lucrată, sume ce vor fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, până la data efectivă a plăţii. Obligă pârâtul CONSILIUL LOCAL MĂRGINENI să aloce şi să vireze sumele necesare plăţii acestor drepturi. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare Pronuntata in sedinta publica astazi 02.02.2011.

  • Sedinta din data de 19.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C6LM
  • Amână cauza

    alte cereri

  • Sedinta din data de 10.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C6LM
  • Încheiere

    Acordă termen la data de 19.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 10.09.2010.

  • Sedinta din data de 07.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C6
  • Amânat

    termen: 10.09.2010 ora 9,00 c6LM faţă de cererea reprezentantului reclamanţilor

  • Sedinta din data de 24.04.2009 la ora 08:30

    Complet: C6
  • Soluţionare

    Sesizează Curtea Constituţională. În temeiul Legii 47/92 suspendă judecata.

Flux dosar


Actualizare GRPD