J**** E****
ReclamantB****** V*******
ReclamantJ**** V*****
PârâtO**** G*******
PârâtC****** J******** N**** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** N****
PârâtAmână pronunţarea la data de 27.01.2010 Admite acţiunea. Anulează ca netimbrată cererea reconvenţională
pentru când se repetă procedura de citare cu comisiile de fond funciar. TC reclamanţilor şi pârâţilor J**** V***** şi O**** G*******. Pune în vedere pârâţilor să achite câte 50 RON pentru fiecare succesiune în parte, după J**** V***** şi Juncu Maria şi să precizeze valoarea reală a masei succesorale, în vederea timbrării corecte, iar dacă va renunţa la cererea reconvenţională, aceasta se va discuta ulterior. Se va ataşa dosarul nr. 756/2005 al Judecătoriei Roman.
În vederea comunicării către celelalte părţi a întâmpinării şi cererii reconvenţionale formulate de către pârâtul J**** V***** şi pentru ca pârâtul să depună certificat de grefă cu privire la dosarul nr. 4734/291/2009, amână judecarea cauzei la data de 02 decembrie2009, pentru când pârâtul J**** V***** are termen în cunoştinţă. Se va repeta procedura de citare cu reclamanta şi pârâţii care nu au TC cu copie de pe întâmpinare şi cererea reconvenţională.Pune în vedere pârâtului J**** V***** să depună certificat de grefă cu privire la dosarul nr. 4734/291/2009 pentru ca instanţa să se pronunţe asupra excepţiei conexităţii invocate la acest termen.Se va înainta adresă către pârâtele Comisia Comunală Poienari şi Comisia Judeţeană Neamţ pentru a se comunica documentaţia care a stat la baza eliberării titlurilor de proprietate indicate în petitul acţiunii şi să precizeze poziţia faţă de acţiunea formulată de reclamanţi şi care a fost comunicată.