Dosar 4333/109/2009 din 27.11.2009

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4333/109/2009
Data dosar:
27.11.2009
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.07.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Admis fond în parte

    Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâţii Grădiniţa cu Program Normal nr. 12 Câmpulung şi Centrul Bugetar Cămine nr. 1 Câmpulung să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 al .1 şi 2 din Legea 128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 26.11.2006 şi până la data de 31.12.2009, în funcţie de perioada efectiv lucrată de reclamantă, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Municipiul Câmpulung să vireze pârâţilor de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi. Obligă pe pârâţii Grădiniţa cu Program Normal nr. 12 Câmpulung şi Centrul Bugetar Cămine nr. 1 Câmpulung să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei. Definitivă şi executorie Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 iulie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 06.05.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    În vederea legalei constituiri a completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 01.07.2010 Se citează părţile, sindicatul cu exemplar întâmpinare. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 11.03.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    Încuviinţează cererea formulată de pârâtul Mun. C-lung prin care solicită amânarea cauzei în vederea comunicării unei copii de pe cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 06.05.2010 Se citează pârâţii, pârâtul Mun. C-lung cu copie de pe cererea de chemare în judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 13:00

    Complet: C2-LM-FOND
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2010 în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Ia act de renunţarea reprezentantului sindicatului la susţinerea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Introduce în cauză în calitate de reclamantă membra de sindicat menţionată în tabel, respectiv: Stanoiu Ligia, cărora li se vor comunica actele de procedură la sediul sindicatului. Se citează pârâţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2010 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale

Flux dosar


Actualizare GRPD