S* O** P** S**
Creditor IntimatS* M****** S**
Debitor RecurentS* F******* S** F********
Creditor IntimatS****** S*** S******
Lichidator IntimatB**** T*********** S*
CreditorIa act de renunţarea la judecată a creditorilor S.C. OIL PAS SRL – Cornu Luncii, S.C. FALTEXIM SRL Fălticeni şi S.C. ECUATOR SRL – Ipoteşti. Dispune închiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei S.C. MĂLAIUL SRL şi revocarea sentinţei de deschidere a procedurii nr. 112 din 16.02.2010 a Tribunalului Suceava. Descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune notificarea prezentei sentinţe părţilor din dosar, DGFP – Suceava, ORCT – Suceava, precum şi publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Dispune afişarea dispozitivului prezentei sentinţe la uşa instanţei. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
08 Martie 2011.
01.03.2011
În vederea continuării procedurii;
Pune în vedere administratorului judiciar ca până la următorul termen de judecată să ia legătura cu administratorul special şi să depună în scris informare cu privire la concluziile la care se va ajunge.
continuare procedura
continuare procedura
continuare procedura
Admite cererile formulate de creditorii S* O** P** S** cu sediul social în Vălenii Stanişoara, com. Mălini, cod de identificare fiscală 23009378, nr. de ordine în registrul comerţului J33/7/2008 şi SC FALTEXIM SRL cu sediul în Fălticeni, str. Sucevei, bl. 92, sc. D, ap. 29, jud. Suceava, cos fiscal 13736646, J33/121/2001 pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC MALAIUL SRL cu sediul social în comuna Mălini, nr. 315, sat Poiana Mărului, jud. Suceava,cod de identificare fiscală 13696096, număr de ordine în registrul comerţului J33/74/2001. În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC MALAIUL SRL cu sediul social în comuna Mălini, nr. 315, sat Poiana Mărului, jud. Suceava,cod de identificare fiscală 13696096, număr de ordine în registrul comerţului J33/74/2001. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei , Numeşte administrator judiciar provizoriu pe SOLVENS SPRL
În vederea verificării dosarului nr. 2751/86/2009 al Tribunalului Suceava; Pentru ca SC FALTEXIM SRL să achite diferenţa taxei de timbru de 77 lei;
cerere acordare termen