C******** L**** A* C****** B****
ReclamantS* B** & B** S*
PârâtB****** I*****
PârâtA****** D* P**** P***** D********* R***** S* P******
Chemat în garanţieC***** B****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei Borşa în contradictoriu cu pârâta S.C. Ben & Ben S.A. prin lichidator judiciar Pop Vasile. Constată că valoarea lucrărilor efectuate de pârâtă în baza contractului de lucrări nr.1/27.06.2006 se ridică la nivelul sumei de 3.213.684,43 lei. Respinge ca nefondată solicitarea reclamantului de a se dispune rezilierea contractului de lucrări nr.1/27.06.2006 privind proiectul „Alimentare cu apă a localităţilor Borşa şi Borşa Cătun, comuna Borşa, jud. Cluj”. Respinge cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Boşneag Ileana ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. Ben & Ben S.A. prin lichidator judiciar Pop Vasile în contradictoriu cu reclamantul-pârât Consiliul Local al comunei Borşa şi cu pârâta Comuna Borşa, astfel cum a fost extinsă şi precizată. Obligă pârâţii în solidar la plata în favoarea reclamantei reconvenţionale a sumei de 3.213.684,43 lei cu titlu de contravaloare lucrări executate în temeiul contractului menţionat. Ia act de renunţarea pârâtei-reclamante la judecarea cererii de chemare în garanţie a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Constată compensarea cheltuielilor de judecată avansate de părţi. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2014.
Hotarare 4767/2014 din 04.07.2014amana pronuntarea la data de 04.07.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2014amana pronuntarea la data de 30.06.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2014amana pronuntarea pentru data de 23.06.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2014amana cauza pentrtu achitarea diferentei onorariu expert si pentru emiterea unei adrese cater expert.
Incheiere de sedinta din 28.04.2014Amana cauza la data de 28.04.2014, in vederea studierii raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 17.03.2014Se revine cu adresă către expert
Incheiere de sedinta din 13.01.2014lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 18.11.2013Admite cererea de reexaminare formulată de expertul Bojan Vasile. Revine asupra sancţiunii amenzii de 400 lei stabilită în sarcina expertului în şedinţa publică din data de 23.09.2013, exonerându-l de plata acesteia. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2013.
Incheiere finala dezinvestire 1976/2013 din 15.11.2013cerere de amanare formulata de expert
Incheiere de sedinta din 10.06.2013lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 01.04.2013pentru lipsă de procedură cu pârâta Boşneag Ileana
pentru lipsă probaţiune
achitare onorar expert
in vederea revenirii cu adresa la expert
pentru efectuare raport expertiză şi înlocuirea expertului
pentru efectuarea experizei.
lipsa raport de expertiza
lipsa raport de expertiza
pentru efectuarea raportului de expertiza
pentru efectuarea raportului de expertiza
Pentru a se comunica de Consiliul Judetean a polanului de situatie si a se ridica de la dosar după depunerea a exemplarelor de pe toata documentatia depusa la dosar intr-un singur exemplar.
in vederea depunerii raportului de expertiza
la cererea chematei in garantie
lipsa raport de expertiza si pentru comunicarea extinderii si cererii de chemare in garantie
la cererea paratei de randul 2 , pentru completare probatiune
Pentru depunerea răspusuului la interogator, pentru depunerea avans onorar expert şi revenire adresă expert.
pentru completare probatiune
pentru achitarea taxei judiciare de timbru si pentru studiul intampinarii si a cererii reconvantionale
Admis cererea
pentru timbrare si pentru a depune dovada mandatului in formularea actiunii
Incheiere de sedinta din 23.10.2009pentru completare probatiune