Dosar 4377/289/2009 din 28.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4377/289/2009
Data dosar:
28.12.2009
Instanta:
Judecătoria Reghin
Departament:
civil-penal-cc
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2010 la ora 08:30

    Complet: C3 penal + minori familie (GL)
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 condamnă inculpatul STROE GHIOCEL, fiul lui Cozma şi Victoria, născut la 02.03.1960 în loc. Ibăneşti, jud. Mureş, domiciliat în loc. Hodac, nr. 222, jud. Mureş, fără antecedente penale, CNP *********1458 la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 50 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 13 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 09.02.2010 la ora 08:30

    Complet: C3 penal + minori familie (GL)
  • Amânat

    -citarea inculpatului cu mandat de aducere

Flux dosar


Actualizare GRPD