M*** M***** p*** m******* P**** N***
RecurentM*** M****
Reclamant ReclamantB*** E****
Pârât PârâtB****** I***
Pârât PârâtAdmite cererea. Disoune investirea cu formulă executorie a sentinţei.
Admite cererea principală astfel cum a fost precizată şi admite cererea reconvenţională. Dispune ieşirea din indiviziune prin atribuirea întregului imobil reclamantei principale şi cu obligarea acesteia la plata unei sulte de 25975 lei către pârâta B*** E****. Compensează cheltuielile.
Amânat pentru administrare de probe.
Amânat pentru ca reprezentantul pârâţilor sâ depună la dosar certificatul de moştenitor pentru a se verifica în ce condiţii s-a dezbătut succesiunea.
Amânat păentru a fi depus la dosar suplimentul la rapoprtul de expertiză.
Amânat în temeiul art.1 din Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deta adoptată la data de 7 septembrie 2009, potrivit căruia în materie civilă nu se va soluţiona nici o cauză, urmare a protestului la care au aderat magistraţii acestei instanţe, aşa cum se arată în preambulul acestei hotărâri.
Amânat pentru administrare de probe.
Amânat pentru afectuarea unei adrese către Consiliul Local Denta pentru a ne comunica înscrisuri cu privire la construcţia din litigiu.
Amânat la solicitarea reclamantei pentru angajarea unui apărător.