I****** N******
ReclamantV****** I**
PârâtS**** N*******
IntervenientIa act de renuntarea reclamantului la judecata cererii. Constată ca rămasă fără obiect cererea de interventie în interes propriu. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 06.04.2010.
Încuviinţează reclamantului proba cu doi martori, în dovedirea situaţiei de fapt a exercitării posesiei de către părţi. Încuviinţează intervenientei în contraprobă, proba cu doi martori în dovedirea motivelor descrise în cererea reconvenţională. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de părţi pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnică. Pune în vedere reclamantului şi intervenientei să depună la dosar lista cu numele şi adresa martorilor în termen de 5 zile, sau să îi prezinte necitaţi la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână cauza la data de 06.04.2010. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2010
Pentru lipsa raportului de expertiză tehnică, amână cauza la data de 23.03.2010. Se repetă adresa către expert în vederea efectuării lucrării. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2010.
Dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale din încheierea de şedinţă din data de 15.12.2009, în sensul că a prorogat discuţia asupra utilităţii probei testimoniale după efectuarea expertizei tehnice. Pentru lipsa raportului de expertiză tehnică, amână cauza la data de 23.02.2010. Se repetă adresa către expert, în vederea efectuării lucrării. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010.
Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S**** N******* , constatând îndeplinite cerinţele legale în materie. Uneşte cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Vlăican Ion invocată prin întâmpinarea de la dosar. Încuviinţează reclamantului în dovedirea petitului cererii principale, probele cu înscrisuri, interogatoriu, doi martori şi expertiză tehnică, cu următoarele obiective: 1) identificarea şi transpunerea în schiţă de plan a suprafeţei de 1300 m.p. teren arabil situată în comuna Leordeni, jud.Argeş, menţionată în titlul de proprietate nr.111902/11.04.2001 (fila 4); 2) identificarea şi transpunerea în schiţă de plan a procesului-verbal de punere în posesie nr.1861/04.04.2003, eliberat de Primăria comunei Leordeni pe numele intervenientei (fila 14); 3) să se stabilească dacă cele două terenuri menţionate anterior se suprapun şi pe ce suprafaţă; 4) să se concluzioneze dacă pârâtul sau intervenienta ocupă vreo porţiune de teren din proprietatea reclamantului, în caz afirmativ să se stabilească valoarea actuală de circulaţie a terenului ocupat. Încuviinţează intervenientei în dovedirea cererii de intervenţie, probele cu înscrisuri, interogatoriu, doi martori şi expertiză tehnică de specialitate având aceleaşi obiective. Numeşte prin tragere la sorţi pe exp. Serafimescu Ion cu onorariu provizoriu în sumă de 800 lei în sarcina reclamantului şi a intervenientei (400 lei în sarcina reclamantului şi 400 lei în sarcina intervenientei). Pune în vedere reclamantului şi intervenientei să achite onorariul provizoriu pentru expert în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expert în vederea efectuării lucrării, în măsura în care părţile face dovada achitării onorariului provizoriu pentru expert. Prorogă discuţia asupra utilităţii probei cu martori după administrarea probelor mai sus încuviinţate. Pune în vedere pârâtului să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Amână cauza la data de 26.01.2010. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.12.2009.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului pentru a preciza cererea de intervenţie şi a timbra corespunzător. Pune în vedere intervenientei să precizeze cererea de intervenţie, dacă este în interes propriu sau în interesul vreunei părţi şi să timbreze corespunzător, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Va dispune rectificarea citativului, în sensul că pârâtul are termen în cunoştinţă iar din eroare a fost citat pentru termenul de faţă. Amână cauza la data de 15.12.2009. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.11.2009.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie. Se conceptează în cauză în calitate de intervenientă, S**** N*******. Pune în vedere intervenientei să achite taxa judiciară de timbru la valoarea provizorie a suprafetei de teren în litigiu. Amână cauza la data de 10.11.2009, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2009.
Amână cauza la data de 06.10.2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.09.2009.
vederea formulării cererii de intervenţie în interes propriu. Pune în vedere numitei S**** N******* să formuleze în scris cerere de intervenţie prin care să arate natura intervenţiei, dacă reprezintă o cerere de intervenţie în interes propriu sau în interesul uneia dintre părţi precum şi să depună la dosar înscrisurile invocate în cerere. Amână judecarea cauzei la data de 08.09.2009. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.06.2009
Încuviinţează reclamantului în dovedirea petitului cererii probele cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului. Încuviinţează pârâtului în apărare, probele cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantului. Dispune din oficiu proba cu relatii de la Comisia Locală de Fond Funciar Leordeni. Se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Leordeni pentru a comunica la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de punere în posesie nr.1861/2003 şi hotarârea de validare a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş. Pune în vedere părţilor să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Amână cauza la data 16.06.2009. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2009.
Pune în vedere pârâtului să depună la dosar întâmpinare, potrivit disp.art.115 C.pr.civ., prin care să arate toate mijloacele de apărare faţă de cererea reclamantului si să depună actele de proprietate ale terenului în litigiu. Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2009. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2009