Dosar 4394/62/2009 din 13.05.2009

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4394/62/2009
Data dosar:
13.05.2009
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Fond

    În temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, nr. 85/2006. Dispune închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul SC NIVI CONSTRUCT SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli. În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune notificarea prezentei sentinţe de către lichidator debitorului şi tuturor creditorilor debitorului. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.01.2016.

    Hotarare 108/2016 din 28.01.2016
  • Sedinta din data de 15.10.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 28.01.2016.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2015
  • Sedinta din data de 21.05.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 15.10.2015.

    Incheiere de sedinta din 21.05.2015
  • Sedinta din data de 26.02.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 21.05.2015

    Incheiere de sedinta din 26.02.2015
  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 26.02.2015

    Incheiere de sedinta din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 26.06.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 27.11.2014.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2014
  • Sedinta din data de 27.03.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 26.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 27.03.2014
  • Sedinta din data de 21.11.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 27.03.2014.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2013
  • Sedinta din data de 20.06.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor debitoarei, acordă termen la data de 21.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 20.06.2013
  • Sedinta din data de 14.03.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

    Incheiere de sedinta din 14.03.2013
  • Sedinta din data de 15.11.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    în vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei

  • Sedinta din data de 14.06.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Încheiere

    deschide procedura generală a falimentului

  • Sedinta din data de 12.04.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    confirmă planul

  • Sedinta din data de 19.01.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 24.11.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru discutarea confirmării planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 13.10.2011 la ora 11:00

    Complet: CI4-CC
  • Amână cauza

    respinge contestaţiile

  • Sedinta din data de 06.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Încheiere

    amână pronuntarea la 13 10 2011

  • Sedinta din data de 08.09.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru solutionarea contestaţiilor

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru discutarea contestaţilor

  • Sedinta din data de 19.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru confirmarea planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 14.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Încheiere

    prelungeşte perioada de observaţie cu încă 30 de zile

  • Sedinta din data de 03.03.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru discutarea propunerii de deschidere a procedurii falimentului

  • Sedinta din data de 02.12.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    În vederea discutării propunerii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii,

  • Sedinta din data de 30.09.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru achitarea integrală a creantei

  • Sedinta din data de 24.06.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru achitarea integrală a debitului

  • Sedinta din data de 20.05.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru discutarea închiderii procedurii , pentru depunerea dovezii de achitare a creanţei . Respinge contestaţia formulată de UPC România SRL împotriva tabelului preliminar al creanţelor ca nefondată.

  • Sedinta din data de 25.02.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    fata de cererea de amânare formulată de administratorul judiciar pentru achitarea integrală a creantei

  • Sedinta din data de 07.01.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    în vederea continuării procedurii

  • Sedinta din data de 15.10.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 10.08.2009 la ora 10:00

    Complet: camera consiliu
  • Soluţionare

    Respinge cererea de completare a sentinţei civile nr. 1454/sind /18.06.2009 formulată de creditoare.

  • Sedinta din data de 18.06.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Soluţionare

    deschide procedura generală a insolvenţei debitoarei.

Flux dosar


Actualizare GRPD