S* M******* S**
ReclamantD************************** F********* P***** C************ M******* B****
PârâtAdmite în parte acţiunea reclamantei, cu cheltuieli de judecată parţiale.
Având în vedere cererea de acordare a unui termen de pronunţare formulată de reprezentanta reclamantei, în temeiul disp. art.156 alin.2 Cod procedură civilă, s-a dispus amânarea pronunţării hotărârii asupra cauzei pentru data de 14 iunie 2010, camera 46, ora 12,00, pentru când părţile cunosc termenul.
Considerând întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, în vederea studierii răspunsului la obiecţiuni, precum şi pentru a se comunica şi cu pârâta, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 7 iunie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se va cita pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii, cu un exemplar din răspunsul la obiecţiuni.
Considerând întemeiată cererea de amânare depusă la dosar de expert, pentru ca acesta să răspundă la obiecţiunile comunicate la termenul anterior, văzând şi poziţia de neopunere a reprezentantului reclamantei, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 26 aprilie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se va cita pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii. Se va face adresă către expertul Miţoc Elena Monica pentru a răspunde la obiecţiunile comunicate la termenul anterior.
Pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 15 martie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se va cita pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice - Administraţia Financiară pentru Contribuabili Mijlocii. Se va face adresă către expertul Miţoc Elena Monica pentru a răspunde la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, obiecţiuni ce urmează a-i fi comunicate odată cu adresa.
În vederea comunicării raportului de expertiză fiscală părţilor, precum şi pentru ca aceştia să-şi precizeze poziţia faţă de acesta, instanţa amână judecarea cauzei la data de 1 februarie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile cunosc termenul.
În vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză contabilă, se va reveni cu adresă către d-na expert Moţoc Elena Monica, amână judecarea cauzei la data de 7 decembrie 2009, camera 46, ora 9,00, pentru când părţile cunosc termenul.
În vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză contabilă,
S-a amânat judecata pentru data de 12.10.2009.
În vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză amână judecarea cauzei pentru data de 14 septembrie 2009, etaj II, cam.46, ora 9,00
În vederea comunicării expertei Miţoc Elena Monica unui exemplar din încheierea de şedinţă cuprinzând obiectivele raportului de expertiză desemnează experta Miţoc Elena Monica pentru efectuarea raportului de expertiză contabilă dispusă în cauză. Amână judecarea cauzei pentru data de 22 iunie 2009
Apreciind că se impune efectuarea expertizei contabile solicitată de reprezentantul reclamantei amână judecarea cauzei pentru data de 25 mai 2009, etaj II, cam.46, ora 9,00. Încuviinţează expertiza contabilă solicitată de reprezentantul reclamantei . Stabileşte avans onorariu expert în sumă de 500 de lei care va fi achitat în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă.
În vederea comunicării celor două contracte depuse la dosar pârâtei amână judecarea cauzei pentru data de 11 mai 2009.
În vederea studierii întâmpinării şi a înscrisurilor comunicate reprezentantului reclamantei la acest termen de judecată amână judecarea cauzei pentru data de 13 aprilie 2009.
Văzând cererea de amânare formulată de reprezentanta pârâtei pentru a-şi preciza poziţia în cauză, cauza fiind la primul termen de judecată şi văzând poziţia de neopunere a amânării cauzei a reprezentantului reclamantei