S* L********** D* E******** P********** A** S** B******** C** 1******
ReclamantB****** D*****
PârâtSentinţa comercială nr.835: Respinge, ca nefondată, acţiunea în revendicare, formulată de reclamantul SC Laboratorul de Examinare Psihologică ARU - SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Ion Maiorescu, nr.51, sector 2, împotriva pârâtului Busuioc Daniel, domiciliat în Alexandria, str. Dunării, nr.222, bloc 811, sc.D, ap.75, judeţul Teleorman. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29.06.2009.
Tribunalul apreciază că hotărârea este de natură comercială, însă art.720/1 Cod procedură civilă se referă numai la efectuarea procedurii prealabile a concilierii în situaţia proceselor şi cererilor în materie comercială evaluabile în bani, dar cum prezenta acţiune nu este evaluabilă în bani, nu se impune efectuarea procedurii prealabile a concilierii. Mai având nevoie de timp pentru a delibera urmează a amâna pronunţarea la data de 29 iunie 2009.
Amână pronunţarea la data de 22 iunie 2009, având nevoie te timp pentru a delibera.
Încuviinţează probele cu înscrisuri solicitate de ambele părţi din proces, prin apărători.
Înch. civ. nr. 4 C/23.03.2009 - Respinge cererea de scutire a plăţii taxei judiciare de timbru, formulată de reclamantul SC Laboratorul de Examinare Psihologică ARU SRL, ca nefondată. Cu recurs. Cauza amânată pentru ca reclamantul să timbreze acţiunea la valoarea stabilită.
Cauza amânată pentru soluţionarea cererii privind scutirea plăţii taxei judiciare de timbru formulată de către reclamantă.
având în vedere cererea formulată de pârâtul B****** D***** pentru lipsă apărare.