C***** T*****
ReclamantC***** P******
ReclamantM********* S****** P*** P*****
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor art.246 Cod procedură civilă ia act de renunţarea reclamanţilor la judecarea cauzei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07 iulie 2010.
AMână pronunţarea la data de 07 iulie 2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 iunie 2010.
Admite proba cu expertiza topo extrajudiciară solicitată de reclamanţi prin avocat.
Acordă termenul solicitat de reclamanţi prin apărător.
Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să facă dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 1108,30 lei şi timbru judiciar în valoare de 4,70 lei, aferentă cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată. De asemenea, să depună la dosar un extras de Carte Funciară privind proprietarul tabular al parcelei funciare nr. 751/12 din CF nr. 1633 a com. cad. Suceava şi să răspundă în scris la precizările pârâtului.
Rectifică, încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2009, respectiv, valoarea imobilului cu privire la care se solicită a se constata dobândirea dreptului prin uzucapiune este de 500 lei. Apreciind că valoarea indicată de reclamanţi este prea mică în raport de valoarea de piaţă a suprafeţei de 427 m.p. teren intravilan municipiului Suceava, învederează reclamanţilor că până la termenul următor va stabili taxa judiciară de timbru aferentă acţiunii în raport de concluziile expertizei întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava privind stabilirea valorii orientative ale terenurilor din municipiul Suceava. Se va comunica cu adresă pârâtului Municipiul Suceava - prin primar, copia răspunsului la întâmpinare formulat de reclamanţi.
Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să răspundă în scris la întâmpinarea formulată de pârâtul Municipiul Suceava - prin primar, şi să depună la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 383 lei şi timbru judiciar în sumă de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la data de 28 octombrie 2009. Dată în şedinţa publică, azi, 2 septembrie 2009.
Acordă termenul solicitat de apărătoarea reclamanţilor. Se va face adresă pârâtului Municipiul Suceava- prin primar, să formuleze întâmpinare prin care să-şi exprime punctul de vedere faţă de acţiunea reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la data de 2 septembrie 2009. Dată în şedinţa publică, azi, 27 mai 2009.
Se va reveni cu adresă către Camera Notarilor Publici Suceava pentru a ne comunica valoarea de circulaţie a suprafeţei de 427 m.p. teren arabil, situată în intravilanul municipiului Suceava, str. Solidartăţii nr.2 A, conform expertizelor utilizate de notari cu ocazia tranzacţiilor imobiliare . La cererea apărătoarei reclamanţilor, scoate din cauză pe pârâta Primăria municipiului Suceava şi introduce în aceeaşi calitate pe Municipiul Suceava- prin primar, care primeşte termen în cunoştinţă prin consilier juridic Vasiliu Ana Maria. Pune în vedere reprezentantei pârâtului să formuleze întâmpinare pe care să o depună la dosar cu 5 zile înainte de termenul de judecată. Prorogă discutarea timbrării acţiunii pentru termenul viitor. Amână judecarea cauzei la data de 27 mai 2009. Dată în şedinţa publică, azi, 01 aprilie 2009.
Se va efectua adresă către Camera Notarilor Publici Suceava pentru a ne comunica valoarea de circulaţie a imobilului situat în Suceava, str.Solidarităţii nr. 2 A, conform expertizelor utilizate de notari cu ocazia tranzacţiilor imobiliare . Prorogă discutarea timbrării acţiunii pentru termenul viitor. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să răspundă în scris la întâmpinarea pârâtei.