S*** R**** P**** M*** S*****
PetentD******* A***** O**
IntimatAdmite, în parte, plângerea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată petentei prin procesul verbal de contravenţie seria A nr. 3527 din data de 27.04.2009 cu sancţiunea "Avertisment". Ia act că petenta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11 ianuarie 2010.
Acordă un nou termen de judecată la data de 11 ianuarie 2010 pentru a se lua cunoştinţă de cuprinsul înscrisurilor depuse la acest termen de judecată, dar şi pentru solicitarea relaţiilor de la Primăria municipiului Rm.Vâlcea. Emiterea adresei către Primăria municipiului Rm. Vâlcea prin care i se va solicita să comunice stadiul de implementare al Proiectului ISPA şi dacă acesta putea fi realizat până la această dată.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatei şi acordă un nou termen de judecată pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul înscrisurilor depuse la termenul de astăzi de societatea petentă, prin apărător. Acordă un nou termen de judecată la data de 23 noiembrie 2009, termen cunoscut de părţi.
Luând în considerare hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea din data de 01 septembrie 2009, act administrativ executoriu, referitoare la adoptarea unor forme de protest al judecătorilor împotriva încercărilor continue de destabilizare a statului de drept şi având în vedere protestul sindicatelor grefierilor de aderare la protestul judecătorilor, se impune acordarea unui nou termen pentru a se desfăşura activitatea de judecată în condiţii de echilibru şi reală independenţă, cerinţe elementare din punct de vedere constituţional, care asigură respectul justiţiabilului şi respectarea interesului său. Amână judecarea cauzei la data de 12 octombrie 2009 pentru când se vor cita părţile care nu aveau termen de cunoştinţă la termenul anterior.
Admite cererea de amânare formulată, în scris de societatea petentă şi acordă un nou termen de judecată la data de 07 septembrie 2009 pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze apărător. Citarea societăţii petente cu menţiunea că este singurul termen acordat în vederea angajării unui apărător, şi cu duplicat de pe întâmpinare.