H***** C******
Recurent InculpatPrin decizia penală nr. 257/R din 31.07.2009, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul H***** C****** împotriva Încheierii din 29 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Baia Mare prin care s-a menţinut arestarea preventivă a acestuia. În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală recurentul-inculpat a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din care 100 lei, ce reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu - av. Marozsan Raluca-se va suporta în avans din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Reţinând lipsa de procedură cu recurentul-inculpat, aflat în Penitenciarul Gherla, s-a amânat soluţionarea recursului pentru data de 31.07.2009.