Dosar 448/314/2009 din 21.01.2009

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 448/314/2009
Data dosar:
21.01.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2009 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de reclamantul I**** O**** O******* în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipală Suceava de fond funciar, aşa cum a fost precizată. Obligă pârâta Comisia Municipală Suceava de fond funciar să-l înscrie pe reclamantul I**** O**** O******* în Anexa 23 “persoane fizice îndreptăţite să primească despăgubiri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în cazul în care restituirea în natură nu este posibil de realizat” cu privire la suprafaţa de 0,75 ha teren. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.03.2009.

  • Sedinta din data de 10.02.2009 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amânat

    Se va efectua adresă către Comisia Municipală Suceava pentru a ne înainta documentaţia aferentă titlului de proprietate nr. 1271/1995, o copie a titlului de proprietate nr. 1369/2005 şi documentaţia aferentă, precum şi documentaţia aferentă adeverinţei nr. 13803 din 11.09.1991. Totodată, să ne precizeze cu ce suprafaţă de teren din cea prevăzută în adeverinţa indicată mai sus a fost pus efectiv în posesie reclamantul, dacă terenul având amplasamentul indicat de reclamant la locul „ După Gară” a fost expropriat iar în caz afirmativ să depună la dosar o copie a actului de expropriere. Se va efectua adresă către Comisia Judeţeană Suceava pentru a ne comunica dacă în localităţile limitrofe Mun. Suceava se regăsesc suprafeţe de teren aflate la dispoziţia Comisiei Locale de fond funciar pentru care să se poată reconstitui dreptul de proprietate iar în caz afirmativ să ne indice pe raza cărei localităţi se află acele suprafeţe de teren şi dacă sunt în extravilan sau în intravilan. Amână cauza la data de 17.03.2009, pentru când se va cita pârâtă, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD