S*** A****** - Ţ***** A******** S* A*** I****
ReclamantS*** A**** S*
PârâtZ****** V*****
Pârâtadmis cererea precizată
Pronunţarea cauzei la data de 2.122009.
Amână pronunţarea la 25.11.2009.
pronunţarea cauzei la data de 18.11.2009, pentru a se depune note de şedinţă.
Amânat în baza Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia din data de 31.08.2009.Amână judecarea cauzei la 11.11.2009
Pentru a se comunica concluziile scrise depuse de pârâtă.
S-a depus precizare de acţiune,s-a acordat termen pentru comunicare şi studierea acesteia.
pentru ca reclamanta să facă dovada concilierii directe cu privire la penalităţi şi să indice dacă a urmat procedura prevăzută de art. 720 al. 1 Cod procedură civilă.
Pentru a se depune precizare, cu privire la întâmpinarea formulată.