J**** G*******
Pârât ApelantT****** V*****
Reclamant IntimatT****** M********
Reclamant IntimatT****** V***** A V*****
Reclamant IntimatJ**** S*******
Pârât ApelantAdmite recursul. Casează sentinţa civilă şi trimite cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe. Irevocabilă.
Constatând întemeiată cererea formulată de av.Urziceanu Radu, urmează a o admite, sens în care, Acordă termenul solicitat. Se va reveni cu adresă către expert Chihaia Dalia în sensul filei 50dosar.
Faţă de cererile şi precizările formulate la termenul de astăzi, constatând că în cauză se impune efectuarea unui raport de expertiză topo, numeşte în cauză pentru efectuarea expertizei topo pe expert Chihaia Dalia. Fixează onorariu provizoriu expert topo 300 lei în sarcina pârâţilor apelanţi. Se va face adresă către expert Chihaia Dalia ca până la următorul termen de judecată, după studierea dosarului, în prezenţa părţilor şi în funcţie de obiectivele stabilite de instanţă: 1. să se identifice, să se măsoare suprafaţa de 72 ari teren intravilan proprietatea reclamanţilor din titlul de proprietate nr. 2246/9 iunie 2004. 2. se va identifica parcela nr. 331/1 din C.F. 206 comuna Caşvana care a fost divizată între: - Robu Casandra a Dumitru cu 2/3 p.i. - Tomescu Grigori a Gavril cu 1/3 p.i. 3. se vor identifica parcele de teren care au făcut obiectul hotărârii de expedient (tranzacţie) nr. 34/1946 a Judecătoriei mixte Solca şi se va preciza cine stăpâneşte aceste parcele 4. se va preciza dacă familia Tomescu stăpâneşte doar 1/3 p.i. care au revenit defunctului Tomescu Grigori a Gavril sau stăpâneşte şi parcela care a revenit defunctei Robu Casandra. 5. se va preciza dacă părţile indivize ale defunctei Robu Casandra, fiind înstrăinate familiei Jucan se gpsesc în posesia acesteia sau nu. 6. se va identifica suprafaţa de 1,07 ha proprietatea familiei Jucan conform înregistrărilor din registrul agricol, deciziei civile nr. 1307/2007 a Curţii de Apel Suceava şi a titlului de proprietate nr. 2385/2007 şi se va preciza dacă aceştia stăpânesc toată această suprafaţă sau doar parte de teren şi cât anume. 7. se va preciza dacă familia Tomescu şi-a edificat construcţii pe suprafaţa de 1,07 ha proprietate familiei Jucan conform deciziei civile nr. 1307/2007 a Curţii de Apel Suceava şi a titlului de proprietate nr. 2385/2007. 8. se va preciza dacă între proprietăţile părţilor a existat un hotar iniţial, dacă acesta a fost modificat, când şi de către cine. 9. se vor face precizări cu privire la înscrisurile care au stat la baza intabulării terenului de către familia Tomescu. 10. funcţie de actele de proprietate ale părţilor, de constatările de la faţa locului, de planul de amplasament (f.6) şi de documentaţia celor două titluri de proprietate (cu procesul verbal de punere în posesie), respectiv titlul nr. 2246/2004 şi nr. 2385/2007, să se indice hotarul dintre parcelele de teren ce fac obiectul litigiului dintre părţi, să procedeze la întocmirea raportului de expertiză dispus a fi efectuat în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cui părţile lipsă astăzi, ce nu au termen în cunoştinţă. NOTĂ: După strigarea cauzei, dar înainte de terminarea şedinţei de judecată s-a depus la dosar dovada achitării onorariului provizoriu expert achitat de pârâtul apelant cu chitanţa nr. 2565066/1 din 12 martie 2009.
Faţă de cererile şi precizările formulate la termenul de astăzi,în vederea soluţionării cauzei, ...... Încuviinţează proba cu efectuarea unei expertize topo în cauză,solicitată de apelanţi prin apărător. Se va face adresă către Biroul Local de Expertize pentru a ne înainta până la următorul termen o listă cu 3 experţi specialitatea topografie,cadastru şi geodezie ,urmând ca instanţa să desemneze unul dintre aceştia care să procedeze la efectuarea lucrării. Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2009,pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă astăzi care nu au termen în cunoştinţă.