G***** M****
ReclamantG***** M*****
ReclamantC***** B****** P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea astfel cum a fost precizată. Omologhează raportul de expertiză întocmit în cauză. Constată dreptul de proprietate al reclamanţilor aflaţi în indiviziune, asupra suprafeţei de 1959 mp., teren intravilan situată în com. Băneasa, str. Salciei, nr. 14, jud. Giurgiu, dobândit prin împlinirea termenului îndelungat de 30 ani al prescripţiei achizitive, urmare a jocţiunii posesiilor. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea pentru data de 01.06.2010.
Admite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanţi, în cauza ce face obiectul dosarului civil nr. 4515/236/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Giurgiu . Dispune eşalonarea plăţii sumei de 1649 RON reprezentând diferenţă taxă judiciară de timbru datorată de reclamanţi în prezenta cauză în 48 rate lunare, începând din luna imediat următoare celei în care i s-a comunicat prezenta încheiere. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
pentru lipsa martorilor
În vedere completării cererii de ajutor public judiciar cu înscrisuri privind veniturile membrilor de familie,va amâna cauza.
în vederea citării martorilor şi în vederea completării taxei judiciare de timbru, va amâna cauza.
În vederea audierii martorilor şi pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză,va amâna cauza.
în vederea efectuării raportului de expertiză
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu, din data de 18.09.2009, prin care s-a stabilit continuarea protestului iniţial exprimat prin Hotărârea din 01.09.2009 în sensul amânării fără discuţie a cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată, nedeclarate de strictă urgenţă şi acordarea de noi termene , urmează să amâne cauza:
în vederea administrării probatoriului încuviinţat, amână cauza.