A*** G*********
ReclamantP***** S*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamantul A*** G*********, domicilita în sat Tărâţa, com. Pârjol, jud. Bacău, în contradictoriu cu pârâta Piştea Strătica, domiciliată în Tărâţa, com. Pârjol, jud. Bacău. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2.03.2010.
Pune în vedere reclamantului să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 323,2 lei şi să depună la dosar înscrisurile prevăzute de dispoziţiile art. 3 1 din Legea nr. 146/1997 respectiv: certificat de sarcini sau extras de carte funciară şi certificat fiscal, dovada notificării pârâţilor în vederea prezentării la notar pentru încheierea actului în formă autentică; o dată cu citaţia. Acordă termen la data de 02.03.2010, ora 8.00, pentru când se reia procedura de citare cu părţile . Pronunţată în şedinţa publică de la 19.01.2010.