M****** P****
ReclamantS* C** C** S** P***** N****
PârâtAdmite în parte acţiunea aşa cum a fost precizată formulată de reclamantul M****** P**** împotriva pârâtei SC COM COM SRL şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului: -drepturile salariale cuvenite şi neacordate conform conmtractului individual de muncă nr. 25/14.06.2007 înregistrat la ITM Neamţ sub nr. 63.064/2007 pentru perioada ianuarie 2009-30 aprilie 2010, data pronunţării prezentei hotărâri şi -indemnizaţia aferentă concediului de odihnă pentru anul 2009. Obligă aceeaşi pârâtă să vireze la Bugetul Consolidat de Stat contribuţiile aferente drepturilor cuvenite reclamantului pentru perioada ianuarie 2009-30 aprilie 2010. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea daunelor solicitate de către reclamant. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 30.04.2010.
Amână judecarea cauzei pentru a se repeta procedura de citare cu pârâta şi pentru a se emite adresă către ITM Neamţ în vederea comunicării situaţiei juridice a raportului de muncă în ceea ce-l priveşte pe reclamant.
Amână judecarea cauzei pentru a se emite adresă ORC Neamţ în vederea comunicării situaţiei juridice a societăţii pârâte şi pentru ca reclamantul să depună copia cărţii de identitate şi a cărţii de muncă.