F****** S****
ContestatorC*** J******** D* P***** G***
IntimatM**** R**************
IntimatHOT SC 4810 Admite contestaţia, aşa cum a fost precizată ulterior. Dispune sistarea popririi asupra sumei restante, de 690 lei şi menţine poprirea pentru pensia lunară, de câte 68,6 lei lunar, la care contestatorul a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 1399 din 27 februarie 2008 a Judecătoriei Târgu-Jiu în favoarea minorei Floarea Adriana-Mirabela, n. la 01 august 1999. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.06.2009, la Judecătoria Târgu-Jiu.
Acordă termen la 29.06.2009
Amânat la data de 15 iunie 2009, dosarul fiind înaintat la un alt complet specializat în soluţionarea cauzelor cu minori, C 15.
Amânat la data de 1.06.2009, pentru a se emite adresă la C*** J******** D* P***** G***
Amânat la data de 18 mai 2009, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimata Matei Ramona Loredana şi observarea înscrisurilor depuse de intimata C*** J******** D* P***** G***, care au fost depuse după strigarea cauzei.