Ţ***** I* M**** p****** R****
InculpatA*** T*******
Parte civilăA*** I***
Parte civilăŞ***** S***** B*****
Parte vătămatăprin sentinţa penală nr. 339 din 26 iunie 2009 Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de 176 alin. 1 lit. a în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 175 lit. a, respectiv infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen., formulate de procuror, respectiv apărătorul inculpatului. Condamnă pe inculpatul - ŢÎNŢAŞ MIHAI – (...)pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 alin. 1 lit. a C. pen. rap. la art. 76 lit. a, c C. pen., art. 76 lit. a C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza II a, lit. b C. pen. În temeiul art. 65 alin. 2, 3 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, respectiv lit. b din Codul penal, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 350 C. pr.pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi în temeiul art. 88 C. pen. deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 15.12.2008 la zi. În temeiul art. 14 C.pr.pen., art. 998 C. civ. obligă inculpatul să plătească părţii civile A*** T*******, domiciliată în Sighetu Marmaţiei str. Nicolae Titulescu nr. 26 despăgubiri civile după cum urmează: - 8.000 RON – cu titlu de daune materiale - 10.000 RON – cu titlu de daune morale. Constată că celelalte părţi vătămate nu au formulat pretenţii civile în cauză. În temeiul art. 109, art. 118 lit. b C. pr. pen. confiscă corpul delict, înregistrat la poziţia 27/2009 în Registrul de corpuri delicte al instanţei, respectiv plicul nr. 3, conţinând un cuţit de 27 de cm. În temeiul art. 109 C. pr. pen. restituie părţilor vătămate, după soluţionarea definitivă a cauzei, telefoanele mobile identificate în procesul-verbal din 5 ianuarie 2009 (fila 14) şi înregistrate la poziţia 27/2008 din Registrul de corpuri delicte. În temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu partea civilă A*** T******* şi de la comunicare cu restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică azi 26.06.2009. Preşedinte
în vederea deliberării, amână pronunţarea în cauză la data de 26 iunie 2009
având în vedere lipsa apărătorului ales al inculpatului, pentru a se putea pronunţa asupra încadrării juridice pusă în discuţie la termenul anterior şi pentru a da posibilitate părţii civile să facă dovada aspectului pus în discuţie la acest termen, amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 23 iunie 2009
prin încheierea penală din 07 mai 2009 În temeiul art. 160 ind. b Cod procedură penală raportat la art. 300 ind. 2 Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului ŢÎNŢAŞ MIHAI (...) trimis în judecată prin rechizitoriul din 05 ianuarie 2009 întocmit în dosarul nr. 324/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 176 alin.1 lit.a Cod penal şi în consecinţă menţine arestarea preventivă a acestuia. Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 07 mai 2009, ora 13,15.
reţine lipsă de procedură cu inculpatul, motiv pentru care dispune amânarea cauzei pentru termenul din 26 mai 2009. FIXEAZĂ TERMEN INTERMEDIAR pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului la data de 7 mai 2009, complet penal nr. 5 fond, sala 56, ora 12,00
având în vedere necesitatea audierii în cauză a martorului propus de apărătorul părţilor civile, amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 28 aprilie 2009. prin încheierea penală din 31.03.2009 În temeiul art. 160 ind. b Cod procedură penală raportat la art. 300 ind. 2 Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului ŢÎNŢAŞ MIHAI (...) trimis în judecată prin rechizitoriul din 05 ianuarie 2009 întocmit în dosarul nr. 324/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 alin.1 lit.a Cod penal şi în consecinţă menţine arestarea preventivă a acestuia. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 31.03.2009, ora 14,50.
încuviinţează cererile în probaţiune privind audierea martorilor, motiv pentru care amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 31.03.2009 prin încheierea penală din 03.03.2009 În temeiul art. 160 ind. b Cod procedură penală raportat la art. 300 ind. 2 Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului ŢÎNŢAŞ MIHAI (...) trimis în judecată prin rechizitoriul din 05 ianuarie 2009 întocmit în dosarul nr. 324/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 alin.1 lit.a Cod penal şi în consecinţă menţine arestarea preventivă a acestuia. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.03.2009, ora 10,50.
având în vedere chestiunea prealabilă invocată de apărătorul ales al inculpatului şi pentru a verifica dacă cadrul procesual este legal, amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 03.03.3009
prin încheierea penală din 07.01.2009 În temeiul art. 160 ind. b Cod procedură penală raportat la art. 300 ind. 1 Cod procedură penală constată din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului ŢÎNŢAŞ MIHAI (...) trimis în judecată prin rechizitoriul din 05 ianuarie 2009 întocmit în dosarul nr. 324/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 alin.1 lit.a Cod penal şi în consecinţă menţine arestarea preventivă a acestuia. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 07.01.2009, ora 10,23.