Dosar 460/39/2008 din 29.01.2009

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 460/39/2008
Data dosar:
29.01.2009
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.05.2009 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Admis fond

    respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor. respinge excepţia privind inadmisibilitatea cererii de intervenţie în interespropriu invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei. admite acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu. obligă pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava să plătească reclamanţilor drepturile salariale reprezentând sporul de confidenţialitate de până la 15% începând cu data de 15.01.2007, la zi precum şi pentru viitor, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie de la data efectuării plăţii. obligă pârâţii să plătească intervenienţilor în interes propriu acelaşi spor, după cum urmează: pentru intervenienta Tătaru Cristina pentru perioada 15.01.2007 - 3.09.2007 iar pentru intervenienta Sănducu Daniela pentru perioada 15.01.2007 - 15.11.2007, sume ce urmează a fi reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie de la data efectuării plăţii. obligă pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce sumele necesare plăţii acestor drepturi. obligă pârâtul Tribunalul Suceava să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor şi intervenienţilor privind acordarea acestui spor. definitivă şi executorie de drept. cu drept de recurs.

  • Sedinta din data de 13.04.2009 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Amânat
  • Sedinta din data de 09.03.2009 la ora 9:00

    Complet: C1F LM civil
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD