B******* I**
PetentAdmite propunerea făcută de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Baia Mare privind pe condamnatul B******* I**, fiul lui Vasile şi Ileana, născut la data de 04.06.1982, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 75/2008 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 87/2009, emis de Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în localitatea Budeşti nr. 606/A, jud. Maramureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu şi se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către avocat Iacob Diana. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 mai 2009.