Dosar 4627/109/2009 din 14.12.2009

calcul drepturi salariale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4627/109/2009
Data dosar:
14.12.2009
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
calcul drepturi salariale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.10.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâta Şcoala Bradu să calculeze reclamanţilor, cu excepţia numitelor Voicu Ioana, Rădoi Marilena şi Mocanu Rada , drepturile salariale rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 şi să le plătească acestora diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, începând cu data de 01.10.2008 şi până la 31.12.2009, în raport de perioada efectiv lucrată, urmând ca aceste sume să fie actualizate în raport cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâta Comuna Bradu, prin Primar, să vireze celeilalte pârâte -Şcoala Bradu - fondurile necesare achitării acestor drepturi. Respinge acţiunea reclamantelor Voicu Ioana, Rădoi Marilena şi Mocanu Rada, precum şi cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 octombrie 2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, Complet Specializat de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

  • Sedinta din data de 05.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Încheiere

    În baza art.155/1 cod proc.civilă suspendă judecata cauzei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 Mai 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

  • Sedinta din data de 24.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Încheiere

    Introducerea în cauză, în calitate de reclamanţi, a membrilor de sindicat menţionaţi în tabelul de la filele 19-21 dosar, respectiv: Boncescu Genoviţa, Ion Lepădatu Nicoleta, Anghel Iuliana, Nitulescu Fănica, Brezoianu Elena, Şerb Mădălina, Voicu Cristiana, Ristea Daniela, Bălaşa Iuliana, Mărgărit Carmen, Badea Daniela, Bădoiu George, Crivac Mihaela, Radu carmen, Leca Lucia, Sarpe Angelica, Coman Cătălina, Olteanu Mihaela, Stoica Simona, Stanciu Gabriela, Tudor Marin, Nae Gheorghe, Chitulescu Daniela, Dascălu Mariana, Bucur Monica, Tudor Elena, Negoi Ion, Ionescu Florica, Burdulea Ionela, Sandu Marin, Neagu Ioana, Martin Ana Maria, Ghinea Cornelia, Voicu Ioana, Rădoi Marilena, Predan Florea, Rădulescu Gheorghiţa, Stroe Diana, Dinu Nastasia şi Mocanu Rada, cărora li se vor comunica toate actele de procedură la sediul sindicatului. Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să depună, la dosar, adeverinţele de salariat pentru fiecare reclamant membru de sindicat, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art.155/1 cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la data de 05.05.2010, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâtele. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă, complet specializat pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD