Ţ**** I* C***************
InculpatB****** P* R**********
InculpatB****** I* I***
InculpatS* B***** F*** P*** S*** P*** A************ S******** A*****
Parte civilăS* T**** S******* S*** P*** A************ M******* S****
Parte civilăI. Condamnă pe inculpatul ŢĂPUŞ COSMIN ALEXANDRU, la: - 1 (un) an închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 74 alin. 1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 (trei) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. II. Condamnă pe inculpatul BANDULA REMUS MIHAI, cetăţean român, cercetat în stare de libertate, fiul lui Petru şi Ştefania, la: - 6 (şase) luni închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 109 C. pen. şi art. 74 alin. 1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. d C. pen. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 1 (un) an care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C. pen. În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. III. Condamnă pe inculpatul BALAŞCĂ IOAN, la: - 3 (trei) luni închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 109 C. pen şi art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 alin. 1 lit. d C. pen. În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 9 (nouă) luni care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 110 C. pen. În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 346 alin. 1 raportat la art. 14 C. pr. pen. constată că partea civilă SC Balsam Farm Plus SRL a renunţat la pretenţii întrucât şi-a recuperat prejudiciul. În baza art. 346 alin. 1 şi art. 14 C. pr. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. 2 şi art. 1003 C. civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC Tolif Stevalis SRL şi, în consecinţă, obligă în solidar inculpaţii Ţăpuş Cosmin Alexandru, Bandula Remus Mihai şi Balaşcă Ioan, Bandula Remus Mihai în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Bandula Petru şi Bandula Ştefania şi Balaşcă Ioan în solidar şi cu părţile responsabile civilmente Balaşcă Ioan şi Balaşcă Simona la plata sumei de 4.210 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă SC Tolif Stevalis SRL. În temeiul art. 191 alin. 1 -3 C.pr.pen. obligă inculpatul Ţăpuş Cosmin Alexandru la plata sumei de 680 lei şi pe inculpaţii Bandula Remus Mihai în solidar cu părţile responsabile civilmente Bandula Petru şi Bandula Ştefania şi Balaşcă Ioan în solidar cu părţile responsabile civilmente Balaşcă Ioan şi Balaşcă Simona la plata sumei de câte 680 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 900 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţă juridică obligatorie pe parcursul urmăririi penale inculpaţilor, av. Peica D- delegaţia nr. 1526/ 19.11.2008 şi suma de 900 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţă juridică obligatorie pe parcursul cercetării judecătoreşti celor 3 inculpaţi (av. of. Tibrea C- delegaţie nr. 1650, av. Cădariu C- delegaţie nr. 1651 şi av. of. Tibrea M- delegaţie nr. 1649, toate emise în 03.11.2009) vor fi suportate anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, inculpatul Balaşcă Ioan, partea responsabilă civilmente Balaşcă Simona şi părţile vătămate- părţi civile şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.04.2010.
Amână pronunţarea pentru data de 27.04.2010
În vederea recitării martorilor propuşi prin rechizitoiu, lipsă la acest termen de judecată.
În baza art.291 alin. 1 C. pr. pen, va dispune citarea martorilor propuşi prin rechizitoriu Horvath Elisabeta şi Dumitru Petronela, cu menţiunea în caz de neprezentare se va aplica amendă judiciară în cuantumul ce va fi fixat între 250 lei şi 5.000 lei potrivit dispoziţiilor art. 198 alin. 2 C.pr.pen. În baza art. 177 alin. 4 C. pr. pen. va dispune citarea inculpaţilor Ţăpuş Cosmin Alexandru şi Bandula Remus Mihai, la ultimul domiciliu cunoscut şi prin afişare la sediul Consiliului Local Bocşa, cu citaţie simplă. În baza art.291 alin. 1 C. pr. pen, va dispune citarea părţilor lipsă la acest termen de judecată.
În baza art. 67 raportat la art. 78 C. pr. pen. va încuviinţa proba testimonială solicitată de Parchet şi în baza art. 291 alin. 1 C. pr. pen, va dispune citarea martorilor Horvath Elisabeta, Gyorodi Maria şi Dumitru Petronela, cu citaţie simplă, în vederea audierii. În baza art. 20 alin. 1 Legea 290/2004 va dispune efectuarea unei adrese către IPJ CS în vederea comunicării fişei de cazier actualizată a fiecărui inculpat. În baza art. 177 alin. 4 C. pr. pen. va dispune citarea inculpaţilor Ţăpuş Cosmin Alexandru şi Bandula Remus Mihai, la ultimul domiciliu cunoscut şi prin afişare la sediul Consiliului Local Bocşa, cu citaţie simplă. În baza art.291 alin. 4 C. pr. pen, va acorda termen în cunoştinţă reprezentantei părţii civile S.C. „Tolif Stevalis” SRL şi-i va pune în vedere să depună la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată, dovada calităţii de reprezentare.
În vederea citării inculpaţilor la ultimul domiciliu cunoscut, prin afişare la sediul Consiliului Local Bocşa şi cu mandat de aducere,fără însoţitor, mandate ce urmează a fi executate de IPJ C . va dispune citarea părinţilor inculpaţilor minori şi a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş Severin.
Amânat la data de 17.12.2009, pentru introducerea in cauză a părţilor responsabile civilmente.