S*** A**** S*****
ReclamantS*** P****** S*****
PârâtAdmite acţiunea civilă.
Deliberând asupra excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 23 alin. 1 lit. b din Legea nr. 303/2004 republicată, potrivit cărora judecătorii stagiari judecă litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care valoarea obiectului litigiului nu depăşeşte 100 milioane lei (10 mii lei RON). Întrucât în speţă reclamanta S*** A**** S***** a solicitat obligarea pârâtei S*** P****** S***** la plata sumei de 15.456,74 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate, a sumei de 973,45 lei, reprezentând dobânzi legale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că valoarea obiectului litigiului depăşeşte 10.000 lei. Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să constate că nu este competentă să judece prezenta cauză, să admită excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată şi să înainteze dosarul cauzei completului de judecată imediat următor, C1, fixând termen de judecată la data de 26.08.2009 pentru când vor fi citaţi reclamanta şi pârâta.