M***** V*** C********
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** P******* R******
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul – verbal cu seria CC şi nr. 2841125/05.04.2009 emis de intimată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pentru respectarea principiului contradictorialităţii, în conformitate cu disp. art. 114 C.proc.civ., dispune comunicarea către intimata I************ D* P****** A* J******** A**** - B***** P******* R****** a cererii precizatoare formulate de petent. Emite adresă către intimata I************ D* P****** A* J******** A**** - B***** P******* R******, pentru ca aceasta să precizeze raportat la conţinutul cererii petentului care este marja de eroare tolerată pentru aparatul folosit în constatarea contravenţiei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria CC 28441125, emis la data de 05.04.2009 şi eventual să depună la dosarul cauzei, un extras al cărţii tehnice. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.10.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iulie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Repune cauza pe rol. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.07.2009 pentru când se citează părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2009.