L*** L***** z** L****
InculpatRespinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, formulată de inculpatul Lupu Lucian prin apărători aleşi. Admite propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava. În baza art. 159 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 148 lit. f, art. 136 Cod procedură penală, dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului LUPU LUCIAN, zis „Lucas”, fiul lui Radu şi Doiniţa, născut la data de 29.08.1989 în municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, CNP *********6374, domiciliat în municipiul Suceava, str. Victoriei nr. 27, bl. E 17, sc. B, ap. 18, judeţul Suceava, posesor CI seria SV nr. 256655, pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 12 iulie 2009 până la 10 august 2009 inclusiv. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă de urgenţă, la cunoştinţă inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Cercetată în şedinţa Camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 08 IULIE 2009, ora 20,35.