B******* I**
PetentI************ D* P******* A* J******** N****
IntimatAmână pronunţarea cauzei la data de 29 martie 2010. HOT - Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul Bejenariu Ion domiciliat în sat Secuienii Noi, comuna Secuieni, judeţul Neamţ împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC, nr.42666045 întocmit de I.P.J. Neamţ la data de 25.09.2009. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.03.2010.
Acordă termen la 22.03.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata şi se va cita martorul propus de petent în vederea audierii.
Acordă termen la 22.02.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata şi se va cita din nou martrorul propus de petent în vederea audierii. Se va reveni cu adresă la IJP Neamţ pentru a comunica documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenţie.
Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul. Se va reveni cu adresă la IPJ Neamţ, să ne comunice documentaţia care a stat la baza întocmiri iprocesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seriaCC nr. 4266045/ 25.09.2009 . Pune în vedere petentului să aducă martorul Samson Cătălin, propus în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii petentului din proba cu martori. Petentul are TC.
Acordă termen la 30.11.2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul şi i se va solicita să depună la dosar întâmpinare şi documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei.