S* N*** S**
Intimat RECLAMANTP******* M*********** T********
Recurent PARATP******* M*********** T********
Recurent PARATRespinge recursul formulat de P******* M*********** T******** şi de P******* M*********** T******** împotriva sentinţei civile nr. 264/CA/3.03.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4717/30/2008. Obligă ţii la plata către reclamant a sumei de 4000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar de avocat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 5.11.2009
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 18.09.2009 prin care s-au menţinut dispoziţiile Hotărârii din data de 02.09.2009 conform căreia s-a decis cu unanimitate de voturi că începând cu data de 03.09.2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală având ca obiect verificarea mandatului de arestare care expiră, iar în materie civilă numai cauzele privind plasamentul minorilor şi răpirile internaţionale, urmând ca restul cauzelor aflate pe rol să se amâne pentru noi termene de judecată, va acorda un nou termen,
pentru lipsa aparare