I** R***** M*****
Recurent InculpatRespinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I** R***** M*****, fiul lui Gheorghe şi Vicuţa, ns. la 9.04.1987, deţinut în Arestul I.J.P. Prahova, împotriva încheierii din data de 6.10.2009, pronunţată de Tribunalul Prahova. Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9.10.2009
Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Mărăcineanu Vasile, cu privire la judecarea recursului ce formează obiectul dosarului nr. 4719/105/2009. Dispune înlocuirea acestuia cu un alt magistrat din cadrul Secţiei Penale şi Pentru Cauze cu Minori şi de Familie, respectiv cu doamna judecător Georgescu Cristina, aflată pe a doua poziţie planificării de permanenţă din data de 12 octombrie 2009. Prezentul complet va soluţiona dosarul la termenul de judecată din data de 09 octombrie 2009, conform art. 98 alin. 51 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Cercetată în şedinţa secretă şi pronunţată în şedinţa publică azi, 09 octombrie 2009.