G***** P****
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de către petentul G***** P****, ca rămasă fără obiect. Obligă petentul să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 23 februarie 2010.
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul întrucât citaţia emisă pe numele petentului la domiciliu a fost restituită cu menţiunea „adresă incompletă, lipsă număr casă”, instanţa va acorda un nou termen de judecată şi va dispune efectuarea de verificări la Biroul evidenţă deţinuţi pentru a se afla domiciliul corect al petentului şi citarea acestuia în mod corespunzător.
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul întrucât din referatul grefierului delegat la Biroul executări penale cât şi din citaţia emisă pe numele petentului, rezultă că acesta a fost liberat la data de 31 august 2009, ca urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanţa va acorda un nou termen de judecată şi va dispune citarea acestuia de la domiciliul său, respectiv în localitatea Brodina, comuna Straja, judeţul Suceava.